Referinţe critice

„Viziunea pe care o impune poezia lui Radu Voinescu poate fi apropiată Apocalipsei lui Ioan, cu observaţia că textul biblic e cu mult mai blând, mai uman, de un fantastic deloc terifiant. Apocalipsa poeziei «Hierofantului», ca spirit şi imagistică, este comparabilă cu pânzele «picturii sălbatice» şi ale expresioniştilor.“ (Valeriu Filimon, „Hierofanie arhetipală”, „Literatorul“, Anul XI,  nr. 21-22-23, 9 iunie-2 iulie 2001);

„Poetul Radu Voinescu e un homo duplex, oscilând, aparent conciliant, însă neîmpăcat în fond, cum i se cuvine unui artist, între existenţialismul damnării şi idealitatea fastuos estetă, ceea ce, privind lucrurile mai de sus, confirmă barocul care îşi înglobează cu voie bună propria negaţie“ (Gheorghe Grigurcu, „Barocul damnării”, „România literară“, nr. 37, 18-24 septembrie 2002);

„Paginile «Hierofantului» apar stenice prin siguranţa viziunii şi a mijloacelor alese; de ce nu, şi prin curajul de a înota contra curentului“ (Ruxandra Ivăncescu, „Poezia ca eternă sărbătoare”, „Vatra“, nr. 4-5/2001);

„Eseurile lui Radu Voinescu reprezintă o lectură extrem de captivantă, prin seducţia ideilor, pasiunea argumentaţiei şi prin considerabila capacitate a autorului de a reflecta original asupra existenţei personale şi colective. Diversitatea argumentelor şi pluralismul punctelor de vedere indică un spirit nobil, cultivat şi îndrăzneţ.“ (Maria-Ana Tupan, „Un antropolog al modernităţii”, „Luceafărul“, nr. 13, miercuri, 10 aprilie 2002);

„Textele din Modernităţi se impun datorită unei uimitoare ştiinţe a autorului de a discuta cu fervoare ideile, rămânând, în acelaşi timp,  sobru ca expresie şi echilibrat ca opţiune interpretativă. În acest sens, Radu Voinescu ţine mai degrabă de o tradiţie a eseului în sensul clasic al termenului…“ (Otilia Hedeşan, „Antropologia ca fascinaţie”, „Orizont“, nr. 19, 2002);

   „Multă lume nu-l agreează pe Radu Voinescu pentru felul său tăios şi neconcesiv de a face critică (…) Însă, critic fiind, Radu Voinescu nu nedreptăţeşte pe nimeni.“ (Horia Gârbea, „Secolul religios şi hiero-fantele”, „Luceafărul“, nr. 23, miercuri, 19 iulie 2002).

„Scormonind prin sensurile modernităţii, eseistul reuşeşte mereu să scoată la suprafaţă adevăruri în care lumea frământată de azi se regăseşte, dincolo de diferenţele marcate de «spiritul vremii», într-o reconfortantă comunicare cu umanitatea dintotdeauna.“ (Ion Pop, „Scormonind prin sensurile modernităţii”, „Piaţa literară“, Nr. 16, 15-31 august, 2002).

„Menţionez modernitatea tehnicii analitice utilizate de critic. Radu Voinescu îşi precizează cu claritate obiectivele urmărite şi analizează apoi monografic noţiunile. De la un capă la altul, demersul critic se desfăşoară sistematic, păstrându-şi coerenţa. Descompunerea discursului în secvenţe, paragrafe şi segmente analitice se derulează mereu din perspectiva întregului, evoluând inevitabil spre restructurare.

Relev fluenţa exprimării, limbajul elevat, claritatea expunerii, acurateţea terminologică. Radu Voinescu aduce o viziune individualizată, convingător argumentată şi concludent exemplificată asupra unei categorii esenţiale a esteticii contemporane.” (Ion Bălu, „Trivialul în literatură”, „Viaţa Românească”, anul C (100), nr. 8-9, august-septembrie 2005)

 „Radu Voinescu s-a afirmat, în presa literară, precum şi în volumele publicate până acum, ca un critic literar prob şi echilibrat în judecăţi. Meticulos, cititor atent, excelent analist, beneficiind de o, rară astăzi, claritate şi simplitate a expresiei, de un mental maleabil, apt să investigheze cu egalitate de spirit creaţii zămislite în, practic, toate cheile literarităţii, autorul recent premiatului volum Trivialul (Editura Fundaţiei Culturale „Libra”, Bucureşti, 2004; premiul pentru critică al Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti) – îşi dezvăluie din ce în ce mai pregnant apetenţa pentru proiecte de anvergură. Structură paradoxală, de acribie mercuriană, dar, totodată, de deschidere spre infinitul neptunian al manifestărilor culturale, Radu Voinescu întreprinde, în volumul amintit, un demers de o mare ambiţie intelectuală, încercând să reformuleze câmpul conceptual al esteticii, prin reconsiderarea elementelor fundamentale ale acestui domeniu. […] Privirea criticului (care este, în plus, poet, eseist, prozator) însoţeşte deducţiile sociologului, ale antropologului cultural (virtuţi ilustrate deja în volumul de eseuri Modernităţi, 2001), ale exegetului familiarizat cu studiile culturale practicate astăzi în Occident, cu teoriile despre teritorii de graniţă ale ştiinţei, cu ampla tematică postmodernă, cu dezbaterile de idei ale contemporaneităţii.” (Simona Grazia Dima, „Esteticianul – contemporanul nostru”, „Viaţa Românească", nr. 3, anul CI (101), martie 2006).

„Radu Voinescu face figură aparte printre congeneri, cu primăveri nu prea multe şi cu disponibilităţi literare de cotă cât mai înaltă. Poet cu fibră naturală, deopotrivă senzitiv şi hieratic, ispitit de traiecte iniţiatice în misterele existenţiale (vol. Hierofantul şi Poezii), este dublat de un spirit critic bine chibzuit, care îi înlesneşte judecăţi de un real discernământ. Cu onestitate şi răbdare, explorează, verifică şi încearcă o dreaptă percepţie asupra fenomenului cultural-artistic (Spectacolul literaturii), apoi se deschide multiplu rafinamentului şi ştiinţei sale ambiţionând erudiţia. Subtil şi vivace, receptiv şi riguros, Voinescu a ajuns la eseistica de profunzime, fiind în acest compartiment printre fruntaşii actuali (vol. Modernităţi) şi la studiul extensiv al probelor teoretice, cum este această monografie a categoriei trivialului, unică în cultura noastră, dacă nu mă înşel, după «ani de documentare şi de decantare a experienţelor», cum mărturiseşte autorul însuşi.” (Constantin Trandafir, „Radu Voinescu – un remarcabil examen al trivialului”, „Revista nouă”, anul III, nr, 4-5-6 (25-26-27), aprilie-mai-iunie 2006).

„Dacă Radu Voinescu este scriitor român asta se întâmplă pentru că el scrie în limba română şi a abordat, cu precădere, întâmplări din acest spaţiu etno-geografic. Viziunea sa este, cu toate acestea, tentată de universal, de condiţia umană în general, deasupra şi oarecum în răspăr faţă de ideile şi temele dominante (unele, efemere) ale culturii locale. Încă din Modernităţi (eseuri de antropologie culturală, 2001) se acreditează ideea că umanismul contemporan se cuvine să se sprijine pe universaliile fiinţei omeneşti, iar Spectacolul literaturii (2003) încearcă a clarifica şi înnoi sensurile unor concepte estetice (şi în felul recomandat de Theodor Codreanu prin neoconfucianista «rectificare a denumirilor» – tcheng ming), devenite victime ale unor contradicţii incontrolabile.” (Florin Dochia, „Pentru o estetică integratoare. Trivialul, de Radu Voinescu”, „Axioma”, anul VII, nr, 5 (74) – mai 2006)

„Un autor dintre cei care descoperă balansul periculos între timpul profan, al istoriei, şi celălalt timp, cel neschimbat, al divinităţii.” (Eugenia Ţarălungă, „Muzica şi vârtejul sferelor”, „Viaţa Românească”, anul C (100), nr. 8-9, august-septembrie 2005).

„Trivialul este un volum cu fason academic, doctoral – un adevărat tratat clasic –, cu o deschidere de compas care impune respect. Situat între estetică şi teorie literară, «monografie a unui concept» şi «încercare de re-umanizare a esteticii», el conţine importante implicaţii filosofice, psihosociologice, mentaliste şi antropologice.

În opoziţie cu tezele kantiene şi cu o întreagă tradiţie clasică – deja revolută – care aşază arta înaltă sub semnul frumosului artistic şi al spiritualului, Radu Voinescu extinde, pe coordonatele contemporaneităţii, demersul esteticianului romantic Karl Rosenkranz din O estetică a urâtului şi teoriile despre «carnavalescul popular» ale lui Mihail Bahtin din cartea despre Rabelais, investigând avizat, cu o remarcabilă acuitate, categoria estetică dominantă a zilelor noastre – în artele plastice, în literatură, în teatru, muzică, film, în folclorul tradiţional şi cel urban, în cultura europeană, dar şi în arta de pe alte continente.

Avem de-a face cu o carte de pionierat şi, totodată, cu o carte de vizită, una dintre cele mai serioase şi mai substanţiale apariţii româneşti în domeniu din ultimii ani. Din nefericire, asemenea volume «doctorale» nu prea au darul să aducă în prim-plan un autor extrateritorial atât faţă de mediul academic, cât şi faţă de zonele vizibile ale frivolei noastre gazetării culturale.” (Paul Cernat, „O estetică a trivialului”, „Cuvîntul”, Anul XII (XVII), Nr. 7 (349) 15 Iulie-14 August 2006)

„Radu Voinescu este un simfonist al scrisului, în sensul în care, cu dezinvoltură, dar şi cu prudenţă, este mereu capabil să adopte noi ipostaze stilistice. Volumul Erezii pioase este cel mai bun exemplu al talentului său. El ştie literatură şi de aceea ne lasă impresia unei anumite versatilităţi. Cu toate acestea, fiindcă niciodată nu s-a putut îndepărta de uman, artificiile sunt repede supuse acestuia. Avem de-a face cu un autor subtil şi puternic, graţios şi îngândurat, elegant şi viu.” (Dan Stanca, text pentru coperta a patra la volumul Erezii pioase).